Inceputul proiectului LIFE Multi-AD 4 AgroSMES

Începutul proiectului LIFE Multi-AD 4 AgroSMES:

O noua tehnologie anaerobă la nivel industrial pentru IMM-urile agroalimentare

 

Pe 12 septembrie a avut loc prima întâlnire pentru proiectul LIFE Multi-AD 4 AgroSMES (LIFE 17 ENV / ES / 000331) coordonat de PME Servicii integrate de apă, energie și mediu S.L.U (AEMA) din Spania și cofinanțat de Programul European LIFE în cadrul subrogramului "Acțiune în domeniul mediului și al climei", proiect ce se va desfășura în perioada septembrie 2018 - februarie 2022.

Prin acest proiect, se doreste obținerea unui produs industrial pentru un reactor anaerobic multifazic inovativ pentru tratarea apelor uzate generate de întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din sectorul agroalimentar (F&D).

Proiectarea reactorului Multi-AD este brevetată de AEMA (ES-2541078), iar producția sa va fi ad-hoc și la cerere (cu o capacitate între 25 și 500 m³), în funcție de necesitățile fiecărui client. Această tehnologie va reduce impactul asupra mediului al IMM-urilor agroalimentare, precum și costurile de exploatare rezultate din tratarea și gestionarea deșeurilor.

În cadrul întâlnirii au fost prezente toate entitățile care formează Consorțiul: Servicii integrate de apă, energie și mediu S.L.U. (AEMA, Spania)¹, Institutul Tehnologic din Aragón (ITAINNOVA, Spania)², Purines Almazan S.L. (PURAL, Spania)³, Societatea de Inginerie Sisteme SA (SIS, România)⁴ și Instituții și Strategii (I&S, Franța)⁵ și Agenția Executivă pentru IMM-uri (Comisia Europeana) prin intermediul unui reprezentant și evaluator al proiectului NEEMO.

În timpul întâlnirii  au fost revizuite sarcinile și activitățile care se desfășoară în prezent, precum și cele prevăzute pentru lunile următoare. În plus, a fost prezentat planul de diseminare și comunicare, si au fost analizate regulile administrative și de finanțare ale programului LIFE în scopul stabilirii unei politici de management care va fi aplicată pe parcursul derulării proiectului.

 

 

¹AEMA este o companie de inginerie spaniolă înființată în regiunea La Rioja în 2002, dedicată dezvoltării tehnologiilor industriale inovatoare destinate protecției mediului. Avem cinci domenii principale: apă, energie, mediu, cercetare și inovare și servicii globale.

²Misiunea Institutului Tehnologic din Aragón este de a promova competitivitatea companiilor industriale și de a sprijini dezvoltarea sectoarelor industriale prin generarea, atragerea, adaptarea, transferul și diseminarea noilor tehnologii inovatoare într-un cadru de colaborare cu alte entități.

³PURAL S.L. este o companie spaniolă care se concentrează pe valorificarea deșeurilor organice din agricultură și industria agroindustrială utilizând tehnologia de descompunere anaerobă (AD).

⁴Societatea de Inginerie Sisteme (SIS S.A.) este un integrator de sistem care operează în domeniul automatizărilor industriale pentru petrol și gaze, energie regenerabilă, sisteme de management al apei, sisteme de management al instalațiilor.

⁵Firma Institutions & Stratégies (I&S)  are experiență în diverse domenii tehnologice (tehnologii industriale, agroalimentare, sănătate - MedTech / biotech, eco-tehnologie, TIC, chimie, nanotehnologie, fotonică etc.)  si a avut colaborari cu parteneri de pe patru continente.